Prezent cu naţionala României la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, Doru Tureanu crede că performanţele hocheiului din anii '60, '70 şi '80 nu se vor mai repeta curând.
Erau vremuri când între fotbalişti şi sportivii altor ramuri ale cluburilor departamentale nu erau mari diferenţe. Nici măcar de imagine. Şi unii şi alţii erau bine plătiţi, beneficiari ai unui sistem semi-profesionist care a dispărut însă după 1989, nu mergeau la serviciu şi se bucurau de notorietate. Cei mai mulţi erau luaţi cu arcanul de la cluburile din provincie, alţii veneau de bună voie şi nesiliţi de nimeni, atraşi de perspectiva de a avea asigurat traiul după încheierea carierei. Erau vremurile când finalele Cupei Campionilor la volei ori popice se disputau între formaţii româneşti. Erau vremuri când la fiecare disciplină sportivă exista un Nicolae Dobrin, adică un fenomen.
La şpriţ cu fotbaliştii
Doru
Tureanu a fost
pentru hocheiul
pe gheaţă
românesc ceea ce
a fost Dobrin
pentru fotbal.
Cel mai bun! O
spun toţi
coechipierii săi
din perioada în
care naţionala
de hochei pe
gheaţă a
României era o
prezenţă
constantă la
Jocurile
Olimpice. De
aceeaşi părere
sunt şi
predecesorii
acelei generaţii
de excepţie,
singura care s-a
bătut în grupa
de elită a
campionatului
Mondial, alături
de titanii Rusia,
SUA,
Cehoslovacia,
Canada sau
Suedia. Ca
atacant la
Dinamo, Doru
Tureanu mergea
la câte un şpriţ
alături de
fotbaliştii
grupării din
Ştefan cel Mare.
Se laudă şi acum
cu asta.După ce s-a lăsat de hochei, Tureanu n-a ştiut să-şi gestioneze celebritatea. Loviturile pe care viaţa i le-a dat în plan personal l-au debusolat. Gena de campion l-a ajutat totuşi să treacă peste moartea părinţilor, peste un divorţ cu cântec şi peste ideea că nu mai e în centrul atenţiei. Dar nu să şi continue în sportul căruia, aşa cum îi place să spună, i-a dedicat "o viaţă de om". Doru Tureanu e un caz unic. După ce şi-a încheiat cariera de jucător, el nu a mai rămas aproape de hochei decât vreo doi ani. Iar asta se întâmpla în 1989.
A jucat fotbal cu Mircea Sandu şi hochei cu Ţiriac
În ultimii 20 de ani, "Dobrin" al hocheiului românesc n-a mai călcat decât foarte rar pragul Patinoarului "23 August". Nici nu mai ştie când a patinat ultima oară. În toţi aceşti ultimi 20 de ani, hocheiul românesc i-a dus dorul lui Tureanu. Nu şi cei care s-au ocupat de destinele acestui sport. Culmea, preşedinte al FRHG a fost aproape două decenii fostul său coechipier de la Dinamo, Eduard Pană. Când aude de Pană, Doru Tureanu strâmbă din nas şi bombăne. Chiar dacă el e considerat cel mai bun hocheist român al tuturor timpurilor, cel care reprezintă România în "Hall of Fame" e însă Eduard Pană. "A avut grijă cât a fost în fruntea federaţiei inclusiv de asta", spune Tureanu.
Cariera sportivă a lui Doru Tureanu a început cu fotbalul. A jucat alături de Mircea Sandu, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, cu care spune că a rămas în relaţii foarte bune. A practicat fotbalul în paralel cu hocheiul pe gheaţă, iar cel care l-a ajutat să aleagă a fost antrenorul de hochei Mihai Flamaropol. Tureanu s-a aflat pe aceeaşi gheaţă chiar şi cu Ion Ţiriac, cel care, înainte de tenis, a practicat hocheiul! A jucat la Dinamo între 1969 şi 1988, ultimul an fiind antrenor atât la gruparea din Ştefan cel Mare, cât şi la echipa naţională. "Sunt un tip sentimental. Divorţul m-a dat complet peste cap. Îmi pierdusem şi părinţii, aşa că nu mai aveam cui să îi cer un sfat. Eram confuz, nu ştiam încotro să o apuc", povesteşte Tureanu. S-a apucat de băutură, dar spre norocul său, şi-a revenit la timp. Nu l-a mai interesat însă hocheiul.

"Aveam patine de fier şi rupeam 10 crose pe meci"
Doru Tureanu a făcut parte din cea mai bună generaţie a hocheiului românesc. Cu el pe gheaţă, România a învins Statele Unite ale Americii în 1977, la singura participare a primei noastre reprezentative în elita hocheiului mondial. Victoria României în faţa SUA, scor 5-4, e considerată şi acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului. "La Viena s-a disputat acel Mondial. Ţin minte că se terminase meciul şi stăteam pe gheaţă fără să scot o vorbă. Nu eram singurul, însă. Nu ne venea să credem. Priveam tabela de marcaj, apoi ne uitam la hocheiştii americani... Ne-a trebuit ceva vreme să realizăm ceea ce făcusem", povesteşte Doru Tureanu. "Aveam patine de fier şi rupeam 10 crose pe meci. Americanii rupeau una tot turneul. Acestea erau condiţiile. Şi cu toate acestea i-am bătut pe americani", povesteşte eroul nostru.
La Jocurile Olimpice de la Lake Placid, ultima participare a hocheiului pe gheaţă românesc la o asemenea competiţie, Tureanu a fost cel mai bun. În meciul câştigat în faţa RFG-ului, scor 6-4, el a marcat patru goluri, fiind desemnat cel mai bun hocheist al zilei la Jocurile Olimpice.
"Prostule, d'aia te-am trimis eu în Japonia, să-mi aduci ceas?"
Tureanu ştie o mulţime de poveşti. Mai uită unele amănunte, moment în care îi sare în ajutor Mihai Popescu, bunul său prieten. Cei doi au rămas foarte apropiaţi, deşi au evoluat la cluburi rivale, Popescu fiind stelist. "De ce n-am rămas în străinătate? De prost, cred", spune Tureanu. "Ar fi trebuit să plec, pentru că oferte au tot fost. Eram, însă, îndrăgostit. Cum să plec eu în altă ţară? Regret şi acum că n-am făcut acest pas".
Tureanu
povesteşte cum s-a
certat cu Tudor
Postelnicu, fostul
ministru de interne
al lui Ceauşescu
interzicându-i
sportivului să mai
iasă din ţară câţiva
ani. Un episod
petrecut în 1983 îi
smulge şi acum
zâmbete lui Tureanu:
"Am plecat cu lotul
României în Japonia.
La întoarcere am
ţinut să-i fac un
cadou celui care îmi
dăduse viza,
generalul Nicolae
Stan. Îi cumpărasem
un ceas. Când a
văzut, mi-a zis:
Prostule, d'aia te-am
trimis eu în Japonia,
să-mi aduci ceas?
Fraiere!". Stan îi
dăduse viza lui
Tureanu în speranţa
că hocheistul nu se
va mai întoarce
acasă şi îşi va găsi
un angajament în
străinătate!"Dream team"
Fostul mare hocheist cochetează în acest moment cu presa sportivă. Tureanu e consilier la o revistă dedicată exclusiv "extra-fotbalului" şi care se numeşte "Sport Revolution".
"Stau câteodată şi îmi amintesc cât de multă lume venea la patinoar pe vremuri. Cât de frumos era. Atât de frumos, încât nu m-am supărat nici măcar atunci când, la un meci, suporterii Stelei au aruncat o cioară pe gheaţă ca să-şi bată joc de mine. E adevărat, eu sunt brunet, dar, jur, nu ştiu cum am ieşit? Ceilalţi din familie sunt albi ca laptele! Din păcate, acum nu mai sunt bani. Şi de la bani pleacă totul", spune Tureanu.






,+alaturi+de+portarul+Valerian+Netedu+(stanga)+si+Eduard+Pana.jpg)
